Description
Această conferință va explora cultivarea fericirii interioare prin practica meditației. Viața în lumea modernă a devenit din ce în ce mai aglomerată și mai presantă, iar căutarea fericirii prin lucruri materiale a devenit mai intensă ca niciodată – și totuși, ca societate, părem tot mai nemulțumiți. Poate că am căutat în locurile greșite.
Meditația ne ajută să ne conectăm cu capacitatea noastră interioară de a obține o fericire autentică și stabilă, dar și o mai mare compasiune pentru noi înșine și pentru ceilalți.
Thubten va explica chimia stresului și modul în care acesta ne afectează viața. Studiile au arătat că meditația reglează amigdala (care creează răspunsul “fight or flight”), reducând astfel producerea în exces de hormoni ai stresului, cum ar fi cortizolul și adrenalina. Acest lucru crează un echilibru mai mare în chimia creierului și a corpului nostru, ducând astfel la o stare de fericire mai stabilă.
Gelong Thubten este un călugăr budist tibetan, profesor de meditație și autor din Marea Britanie. A devenit călugăr în urmă cu 30 de ani și a petrecut peste șase ani în retreaturi, inclusiv una care a durat patru ani. Este considerat unul dintre cei mai influenți profesori de meditație din Marea Britanie, lucrând cu corporații, școli, spitale, închisori și centre de reabilitare. A ținut prelegeri la Universitatea Oxford și pentru organizații mari precum Google și Organizația Națiunilor Unite. Este, de asemenea, director al mai multor centre de meditație, precum și al organizației caritabile de ajutor umanitar ROKPA International. Thubten este autorul bestsellerului Sunday Times “Ghidul unui călugar pentru a fi fericit”, care este publicat în prezent în 13 țări, inclusiv în România. Cea mai recentă carte a sa, ‘Handbook for Hard Times’, a fost publicată în 2023.