Descriere
Te-ai întrebat cum poți folosi respirația și meditația ca instrument în lucrul cu oamenii? Ai vrea să știi care este știința din spatele acestor practici și cum pot fi ele îmbinate în coaching, mentorat, lucru terapeutic și sănătate mintală cu oamenii cu care lucrezi?
Dr. Raluca Anton, psiholog, psihoterapeut și formator de specialiști te invită împreună cu profesorul de meditații Punnu Wasu să înveți cum să folosești respirația în lucrul individual cu clienții, să înveți despre diferența de teorie și practică între imageria ghidată și meditație și cum aceste instrumente sprijină psihicul și corpul în procese terapeutice și de ce. La finalul zilei dedicate învățării tuturor specialiștilor în sănătate mintală, vei fi dobândit elemente practice și constructe teoretice pe care le vei putea integra în munca ta, indiferent de școala de formare urmată. Vei trece prin teorie, practică și integrare personală, luând cu tine și un mic instrument de autoevaluare prin care vei putea urmări propria muncă în cabinet.
Vino la acest masterclass și învață direct de la specialiști și formatori în practici psihoterapeutice și de explorare a conștiinței extinse care sunt beneficiile și limitările acestor instrumente în lucrul cu oamenii. Află cum să-ți însoțești responsabil și profund clienții, astfel încât să îi poți ghida în procese care să le aducă mai multă sănătate și un proces bogat de autocunoaștere și navigare a propriilor resurse.
Cu o experiență de peste 30 de ani, Punnu Wasu este profesor și GrandMaster în Reiki (Usui și Karuna) și profesor de meditație. A studiat cu diverși maeștri indieni în ashramuri și școli de meditație din toată India, Filipine și Indonezia.